Hartă - Urlați (Oraş Urlaţi)

Urlați este un oraș în județul Prahova, Muntenia, România, format din localitățile componente Arioneștii Noi, Arioneștii Vechi, Cherba, Jercălăi, Mărunțiș, Orzoaia de Jos, Orzoaia de Sus, Schiau, Ulmi, Urlați (reședința), Valea Bobului, Valea Crângului, Valea Mieilor, Valea Nucetului, Valea Pietrei, Valea Seman și Valea Urloii.

Cele mai multe localități componente pornesc ca niște raze, din localitatea eponimă aflată în centru.

Conform celor de la Evidenta Populatie in septembrie 2021, orașul are o populație de 11583 de locuitori.

Potrivit Dicționarului terminologic și de regionalisme (DTSR) din 1872, numele cel mai vechi atestat a fost al unei cetăți Stenota. Din cetate au rămas ruine.

Autorii DGJPh, ediția 1897 (p. 601) au încercat să explice etimologic toponimul Urlați prin aceea denumirea urlătoare dată târgului, spre care locuitorii din zonă coborau de pe dealurile învecinate.

Urlați ar putea să fie însă o derivare a traducerii din slavă a hidronimului Cricov (din krik "strigăt", "urlet"). Ar fi și o versiune etimologică maghiară: Urlați ar reprezenta o adaptare românească a termenului maghiar Váralatt "Subcetate" (aceeași etimologie o au toponimele Orlat, Urlat). Urlați a fost până cel târziu în 1645 reședința unui fost județ Săcuieni, iar numele Secuieni ar sugera imigrarea medievală a unor elemente etnice maghiare din scaunele secuiești.

Nicolae Iorga, în volumul său de Documente urlățene, publicat inițial în cadrul Buletinului Comisiei Istorice a României, în 1927 (editat apoi și în extras), își punea întrebarea: "de unde-i vine acest nume?", pe care l-a catalogat în altă parte drept numele-poreclă indescifrabil. Și tot el răspunde:

"Etimologia care s-ar prezenta la început ar pune numele în legătură cu verbul a urla. Dar aceasta n-ar avea nici un sens. Trebuie căutat aiurea. Am găsit și forma Orlați. Aceasta ne-ar trimite la radicalul Orlu, Orlea, constatat și aiurea. Finala ar fi cea slavonă -aț, care se întâlnește, e drept, în alte regiuni, cele de lângă Dunărea sârbească (de fapt bulgărească – n.n), de la Romanațul nostru (să nu fie și Galații de aceeași origine?) până la Craguievațul și Crușevațul sârbilor".